Online-ul In Campaniile Electorale Din SUA

Toata lumea il cunoaste pe Barak Obama, insa de Mitt Romney nu a auzit toata lumea, ci doar cei care urmaresc evenimentele din ultimul timp din Statele Unite ale Americii, unde este plina campanie pentru scaunul de presedinte pentru care vor fi alegeri in noiembrie anul acesta, adica peste o luna. Mitt Romney este candidatul partidului republican si cel mai periculos contacandidat al lui Obama. Acesta a fost unul dintre candidatii propusi de partid si la prezidentialele din 2008.

Cei doi, printre alte strategii de campanie, s-au folosit foarte mult de promovarea online, prin intermediul site-urilor personale, dar si a celor pentru donatii, a paginilor de Facebook si a canalelor YouTube, in care au investit bugete foarte mari. Aceasta strategie cu un site pentru donatii este un lucru nou pentru o campanie electorala si unul care se dovedeste a avea o atractie foarte mare la public.

Cursa este foarte stransa, iar agentia Kantar Media Compete a adunat datele din duelul acestor doi competitori din online, facand un infografic demn de analizat. Asa se face ca, per total, Obama este cu putin peste contracandidatul sau. Asadar, si la nivel online, cei doi dau o batalie foarte stransa. In Statele Unite, s-a dar si in 2008 si se da si de aceasta data o importanta foarte mare campaniei online, deoarece aici cultura internetului este foarte bine dezvoltata si oricum peste cea a Romaniei.

La noi nu ati vazut pana acum si nici nu veti vedea la urmatoarele alegeri un accent atat de mare asupra mediului online. In afara de cateva influentari indirecte, prin intermediul blogarilor si cativa politicieni care au bloguri personale, nu veti vedea vreun politician sa isi incurajeze adeptii sa viziteze site-urile lor de prezentare a programelor pe care le propun. Aceasta se intampla si datorita faptului ca cea mai mare parte a cetatenilor care voteaza se afla in mediul rural, iar acolo tehnologia si internetul nu au ajuns inca, iar majoritatea persoanelor peste 50 de ani nici nu vor sa auda de asa ceva. Pe cand in America se pot face studii si pe comportamentul persoanelor de peste 65 de ani, pentru ca acolo este o adevarata cultura a internetului.

Datele stranse sunt pentru perioada 1 mai – 31 august 2012 si asa cum poate stiti, in America sunt importante voturile adunate la nivelul fiecarui stat. Asa ca s-a facut o analiza la nivelul fiecarui stat. Astfel s-a aflat ca Barak Obama este in frunte, insa sunt 8 state in care cei doi sunt prea apropiati ca si procentaj pentru a se putea da un verdict si 5 state in care Romney este preferat in ceea ce priveste influenta acestora in mediul online. Trebuie sa stiti ca si in campania trecuta Barak Obama s-a folosit foarte mult de aceasta latura online. In acest sens, sunt zvonuri foarte convingatoare care spun ca aceasta practica i-a adus un plus important de popularitate si procente semnificative in voturile propriuzise.

Cand vine vorba despre date demografice ale persoanelor care au interactionat si au intrat in online in legatura cu cei doi candidati, la nivelul veniturilor parerile sunt impartite aproape in mod egal. Insa nu putem spune acelasi lucru si pe tema varstei. Aici Obama atrage mai multi tineri, pe cand Romney mai multe persoane in varsta, in special cele peste 65 de ani. Incepand cu varsta de 18 ani, in toate grupele (18-24, 25-34, 35-44 si 45-54) Obama are un punctaj cu doar 0,5 sau maxim 2 procente mai mare decat Romney. La categoria 55-64 au punctaje egale, de 18,74%, iar in privinta persoanelor peste 65 de ani Romney conduce cu aproape 4,5%. Procentul sexului persoanelor care au intrat in analiza este aproape egal pentru ambii, insa Obama are un numar mai mare de persoane de sex feminin, iar Romney un numar mai mare de barbati. Ceea ce va spuneam si mai devreme, faptul ca sunt persoane peste 65 de ani care sunt dispusi sa mearga online pentru a-l sustine pe candidatul preferat este un lucru care dovedeste cat de mare va fi impactul pe care il va avea aceasta parte a strategiei asupra rezultatului final.

Un alt punct important al campaniei sunt paginile de donatii online. Acestea se angajeaza sa stranga bani pentru finantarea campaniilor si pentru sustinerea unor organizatii americane. Si aici, Barak Obama conducea la sfarsitul lunii august cu 2,555,195 de dolari stransi fata de 1,600,454 ai lui Mitt Romney. Daca pana la inceputul lui iunie Romney preluase conducerea, Obama a avut o panta ascendenta foarte pronuntata in urmatoarea luna care apoi a sustinut o crestere ceva mai lenta. Un lucru impresionant pentru noi este tocmai faptul ca este posibil ca un popor sa raspunda atat de bine la incurajarile de a dona bani online, un mediu in care la noi nu este inca sustinere atat de mare si nici incredere, in numele unei persoane. Increderea oferita acestei persoane este incredibila. Mai mult, sumele stranse, un total de peste 4 milioane de dolari, sunt cu totul impresionante, avand in vedere perioada scurta de 4 luni, iar sfarsitul lunii august a fost doar momentul in care campania electorala a inceput sa se faca mai simtita. Asteptam sa vedem sumele finale ale donatiilor si masura in care se vor precipita acestea spre finalul campaniei.

Ultimul punct de analiza s-a concentrat asupra cuvintelor cheie care au dus spre site-urile celor doi contracandidati. Printre cele mai folosite se afla si numele sotiilor lor, Ann si respectiv Michelle, fapt care a inspirat presa americana sa spuna ca cele doua doamne vor avea un cuvant greu de spus in campaniile sotilor lor. Cel mai evidentiat este “healthcare”, parte a programului ambilor candidati, insa mai accentuat in cazul lui Obama si care astfel se dovedeste a fi cel mai important punct pentru populatie. De fapt, aceste cuvinte cheie ne ofera foarte multe informatii despre interesele oamenilor, iar impartindu-le pe categorii demografice putem afla punctele de interes ale fiecarei categorii de varsta, ale fiecarui sex si apoi mai specific, pe categoriile de venit. Ar fi fost foarte interesanta dezvoltarea in acest sens a acestui grafic.

cuvinte cautate

Acum trebuie sa mai asteptam ca sa vedem care vor fi rezultatele de la finalul campaniei, cand Statele Unite vor avea un nou sau vechi presedinte. Din datele adunate pana in august, se sugereaza ca Barak Obama are toate sansele sa ramana la Casa Alba, insa mai este o luna de acum incolo si se poate intampla orice, iar campania online va fi cu siguranta un punct de importanta foarte mare in rezultatul final.

Tags

Leave a Reply

Your email address will not be published.

top